Sunt 10 ani de când Maltez România a preluat Azilul de noapte din Sf. Gheorghe, timp în care echipa de aici a lucrat cu 262 de persoane. Pentru 63 dintre ei, munca împreună a însemnat și reintegrarea în societate, alții continuă să fie chiriași. Oamenii fără adăpost găsesc aici siguranță, o masă caldă și îndrumare în momente de criză.
Cu o echipă de 9 angajați, printre care se numără un psiholog, un medic și un asistent social, azilul de noapte oferă, în prezent, adăpost și sprijin zilnic pentru 20 de beneficiari și periodic pentru alte 15 persoane care nu au unde locui.
„E emoționant să vedem că, la aniversarea unui deceniu, avem alături aproape aceeași echipă și voluntari cu care am început acest proiect.”, a spus Székely Róbert, coordonator local, la evenimentul de aniversare de la Sf. Gheorghe.
În 2022, SAMR a deschis aici și un centru de zi, care să completeze ajutorul oferit prin azilul de noapte. În centru se organizează periodic activități pentru oamenii fără adăpost, întâlniri cu psihologi și îndrumători spirituali. Voluntarii Maltezi le creează momente de destindere dar și activități care să-i ajute în procesul de revenire la o viață socială normală.
În ultimii 10 ani, 63 de persoane s-au reîntors în familiile lor, altele reușesc să stea pe propriile picioare, fiind monitorizate în continuare. Nouă persoane au fost ajutate să ajungă într-un cămin de bătrâni. Pentru cei care au ajuns la finalul vieții, echipa Malteză a fost cea care i-a condus pe ultimul drum, asigurându-se că pleacă din această lume cu demnitate.
“Știu că toți cei implicați, indiferent dacă sunt angajați sau voluntari, nu prestează un serviciu, ci își dau inima pentru această cauză, iar asta ajută ca rezultatele să apară mai repede, motivația este mai mare, iar recunoștința este pe măsură.”, a spus , Tischler Ferenc, secretar general SAMR.


