Centrele Malteze de zi

beneficiari

Născute din dorinţa de a veni în sprijinul copiilor proveniți din familii cu probleme sociale și economice grave, centrele de zi din Satu Mare, București, Diosig (jud Bihor) se remarcă prin diversitatea sprijinului pe care îl oferă.

Programele centrelor acoperă activități educative, de consiliere, de recreere, de dezvoltare a creativității, de igienă, inclusiv distribuire de hrană şi activități spirituale.

Echipa și voluntarii Maltezi sunt în permanentă legătură cu familiile din care provin copii, pentru a asigura o comunicare directă, coerentă a activităților în care sunt implicați cei mici, pentru a-i stimula pe părinți să se implice mai mult în procesul educațional, dar şi pentru a evalua periodic situația familiilor respective.

Centrul „Sf. Iosif” din Satu Mare are cea mai lungă istorie în acest tip de activitate și este un reper foarte bun ce pot aduce perseverența și continuitatea în activitate. 80 de copii primesc zilnic ajutor pentru a nu abandona școala, mulți dintre ei fiind primul membru al familiei care ajunge să termine mai mult de 4 clase.

Pe perioada vacanțelor, copiii sunt organizați în tabere de zi în care activitățile se concentrează pe dezvoltarea unor abilități practice dar distracția este la fel de importantă- copiii au nevoie să se detașeze de presiunea permanentă pe care o simt acasă. În timp, beneficiarii devin voluntari în programele Malteze și creează schimbare reală în comunitățile lor, creând un cerc al binelui și o motivare în plus pentru alte familii de a fi parte din el.  

ro_RORomână