Miercuri, 19 august a.c., a avut loc conferința de lansare a proiectului „INCLUZIV – Servicii de zi și terapie pentru copiii cu dizabilități”, o inițiativă menită să răspundă nevoilor reale ale copiilor cu dizabilități și ale familiilor acestora.
Proiectul este implementat de Asociația „Serviciul de Ajutor Maltez în România”, în parteneriat cu D.G.A.S.P.C. Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, și este finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, din Fondul Social European Plus (FSE+).
În cadrul acestuia, cel puțin 131 de copii cu dizabilități din județul Cluj vor beneficia de servicii integrate de îngrijire, recuperare și terapie, adaptate nevoilor individuale, iar aproximativ 65 de părinți și aparținători vor avea acces la consiliere psihologică, educație parentală și grupuri de suport.
Proiectul urmărește, de asemenea, creșterea capacității a două centre de zi, unul din cadrul liderului de proiect, Serviciul de Ajutor Maltez in Romania și unul din cadrul DGASPC Cluj, înființarea unor echipe mobile și dezvoltarea unor mecanisme care să permită continuarea serviciilor și după încheierea finanțării.
Un principiu important al proiectului „INCLUZIV” este acela că un copil cu dizabilitate are nevoie de mai mult decât un singur tip de intervenție. Recuperarea și terapia trebuie completate, în funcție de situație, de sprijin psihologic, educațional și social, iar familia are nevoie, la rândul ei, de consiliere și îndrumare.
Cu o valoare totală de 7.950.254,52 lei, proiectul urmărește ca, dincolo de serviciile oferite pe parcursul celor 38 de luni de implementare, să se constituie într-un model de intervenție și un exemplu de bună practică, care să poată fi replicat și în alte comunități.
Le dorim mult succes tuturor partenerilor și specialiștilor implicați în acest demers!




