Angajăm asistent medical

Cluj Napoca – full time

Suntem în căutarea unui coleg cu pregătire medicală medie sau superioară pentru a ne sprijini în programele sociale pe care le derulăm în Cluj-Napoca, și nu doar. Misiunea lui va fi să contribuie la o stare de sănătate bună și o viață decentă pentru zecile de beneficiari cu care lucrăm. 

Principalele responsabilități ale postului

  • evaluează potențiali beneficiari în vederea integrării în programe dedicate;
  • stabilește nevoile de îngrijire generale de sănătate și furnizează servicii de îngrijiri generale de sănătate;
  • se deplasează la domiciliul beneficiarilor și oferă sprijin medical de bază pentru aceștia; (măsurarea parametrilor fiziologici – tensiune arterială, puls, temperatură, măsurarea nivelului glicemiei, etc.)
  • facilitează legătura dintre beneficiari și medicul de familie, monitorizând eventuale tratamente sau apelând la servicii medicale specializate atunci când e cazul; în situații de risc, asistă beneficiarii până în momentul sosirii echipajului de ambulanță;
  • elaborează programe și desfășoară activități de educație pentru sănătate; 

 Competențe și aptitudini necesare rolului

  • studii medii (post-liceale ) sau superioare în domeniul, specializare asistență medicală;
  • cunoștințe PC (Word, Excel, Power Point, navigare internet);
  • capacitatea de a lucra independent și în echipă; 
  • empatie, corectitudine și seriozitate în relațiile cu oamenii;
  • persoană deschisă deplasărilor ocazionale în afara localității, pentru proiecte punctuale derulate de organizație. 

Oferim

  • Posibilități de dezvoltare profesională
  • Echipă multidisciplinară cu care să colaboreze;
  • Un climat pozitiv la locul de muncă și un rol care face diferența în calitatea vieții a zeci de oameni

Așteptăm CV-urile celor interesați pe adresa hr@maltez.ro până la data de …..

Szólj hozzá!

hu_HUMagyar