Localitatea:
Timișoara

Servicii de îngrijire la domiciliu

58 de vârstnici din Timișoara și 7 din Cluj-Napoca, aflați în imposibilitatea de a se autogospodări, primesc ajutor zilnic printr-un serviciu permanent de asistență. Voluntarii maltezi îi îngrijesc, le țin companie, le plătesc facturile, îi însoțesc la controale medicale sau îi vizitează atunci când sunt internați, îi duc la spectacole de sărbători, le sărbătoresc evenimente importante din viața lor, le oferă pachete cadou cu cele trebuincioase, totul pentru ca acești oameni să se simtă iubiți și protejați.

Masa pe roți

„Masa pe roți” este un proiect de suflet al Serviciului de Ajutor Maltez în România care se derulează la Cluj-Napoca şi Timişoara: zilnic, o masă caldă, sănătoasă, le este transportată şi oferită gratuit vârstnicilor imobilizaţi în locuinţele lor, bolnavi, slăbiţi de vârstă şi cu venituri foarte mici. Celor 128 de beneficiari din Timișoara și Cluj le sunt oferite și servicii de asistență socială și monitorizare permanentă. Din 2023, „Masa pe roți” a ajuns și la Sfântu Gheorghe, unde are, în prezent, un număr de 50 de beneficiari permanenți. Nevoia de astfel de servicii este foarte mare și ne concentrăm pe

Centrul rezidențial „Sf. Ioan” din Timișoara

​Un număr de 20 de vârstnici sunt găzduiți permanent în căminul rezidențial din Timișoara ce a împlinit peste 30 de ani de activitate. Seniorii provin din rândul persoanelor ce nu au o familie sau au venituri și afecțiuni ce nu le permit să se întrețină singure. Aici, seniorii îți găsesc un loc în care primesc îngrijire, inclusiv medicală, permanentă,  igienă corporală, consiliere psihologică, terapii ocupaționale de socializare și recuperare. Activitățile de socializare aduc mereu multă bucurie în viața beneficiarilor noștri. Tineri voluntari vin și petrec permanent timp alături de bunici, fiecare zi de naștere este prilej de sărbătoare în întreg

Eroii nopților cu minus

În cele mai reci nopți din iarnă, pe străzile din Sf. Gheorghe și Satu Mare veți regăsi grupuri de tineri voluntari maltezi oferind încălțăminte, pături, sandvișuri și ceai cald oamenilor străzii. La Timișoara, tinerii voluntari s-au mobilizat pentru a cumpăra unor familii nevoiașe lemne de foc pentru a se putea încălzi. Tot ei au refăcut în întregime, din donații, o casă care a fost mistuită de foc, ajutând o familie să intre în iarnă cu un acoperiș deasupra capului. „Cele mai intense clipe sunt acelea când ne apropriem de un om care nu se mișcă. Din depărtare văd că în